• Accesorii

    Inelul de logodna, un element fashion pe viata

    Femeile sunt extrem de atente la fiecare detaliu atunci cand vine vorba despre modul in care se imbraca sau despre modul in care isi poarta accesoriile. Din pacate pentru ele, cel mai important accesoriu pe care il vor purta intreaga viata, nu pot sa si-l aleaga de unele singure. De fapt, de cele mai multe…

  • 4Girls

    Cum să treci mai ușor la garderoba de toamnă

    Chiar dacă teoretic suntem încă pe la începutul lunii august, nu mai sunt decât trei săptămâni până când frunzele vor începe să cadă iar noi vom trebui să trecem la garderoba de toamnă. Pentru a te adapta cât mai bine și mai ușor pentru noul sezon, îți vom oferi câteva sfaturi în rândurile ce urmează….

  • 4Girls

    Haine negre pe care le poți purta vara

    De obicei vara nu prea putem purta haine negre pentru că această culoare atrage mai mult soarele decât celelalte culori și astfel ne vedem nevoite să purtăm haine de culori deschise. Totuși ce e de făcut atunci când iubim hainele negre și am face orice să le putem purta? Ei bine despre asta vom vorbi…

  • 4Girls

    Ce haine trebuie să iei cu tine numaidecât în vacanță

    Pentru că ne aflăm în sezonul în care toată lumea își ia concediu și pleacă la mare sau la munte, ne-am gândit să vă ajutăm puți să vă faceți bagajele oferindu-vă un scurt ghid în care vă recomandăm câteva piese care nu ar trebui să vă lipsească din geanta pregătită pentru vacanță. Pantaloni scurți Pantalonii…

  • 4Girls

    Salopete care se poartă vara aceasta

    Salopetele se pot dovedi uneori niște piese perfecte în sezonul de vară dar și cu foarte mult stil. Astfel în rândurile următoare vă vom arăta câteva poze cu salopete care se poartă vara aceasta. Salopete de blugi Salopeta de blugi este, probabil, una dintre cele mai populare piese vestimentare. Poate fi purtată cu orice, de…

  • 4Girls

    Cum se poartă blugii scurți

    Dacă ar fi să facem un top al celor mai purtate piese vara, cu siguranță blugii scurți ar ocupa o poziție fruntașă. Asta deoarece sunt foarte comozi, ajutându-ne să ne simțim mai bine atunci când gradele sunt foarte multe, dar și arătând foarte drăguț totodată. De asemenea blugii scurți pot fi priviți și ca pe…

  • 4Girls

    Cum să reziști caniculei de afară

    Vara a venit în adevăratul sens al cuvântului astfel încât temperatura de afară este deseori insuportabilă. În astfel de condiții nu ne putem îmbrăca oricum ci trebuie să căutăm ținute care să ne permită să luptăm împotriva caniculei. Pentru astfel de zile caniculare vă vom oferi câteva sfaturi în rândurile care urmează. De regulă atunci…

Iti place sa te imbraci elegant, in tendinte si la preturi mici? Vezi cele mai noi colectii de haine de dama la reducere, rochii, jeans, bluze, genti si accesorii.

Mobila la comanda

Bijuterii la comanda

Bijuterii la comanda
  • 15 Lucruri de stiut despre smaralde

    Aceste superbe pietre verzi ce fac parte din selecta gama de pietre pretioase alaturi de diamante, rubine si safire, smaraldele sunt folosite de secole in industria bijuteriilor de lux. La fel ca celelalte pietre pretioase, smaraldele au o istorie plina de povesti si de legende, care ne influenteaza mai mult sau mai putin sa le…

  • Tepi anti porumbei – o solutie sigura care va va scapa de aceste pasari

    Tepi anti porumbei – o solutie sigura care va va scapa de aceste pasari   De ce sunt tepi anti porumbei buni? Nu se vor coroda / deforma Tocurile din oțel inoxidabil sunt atât de durabile încât includ o garanție de 10 ani. Complet rezistente la rugină și dezintegrare, acesti tepi sunt siguri, facandu-si  treaba…

  • De ce să renunți la ciorapii clasici și să îi cumperi micuței domnișoare dresuri pentru copii?

    De ce să renunți la ciorapii clasici și să îi cumperi micuței domnișoare dresuri pentru copii?   Imaginea fetiței, îmbrăcate într-o rochie elegantă de duminică, ciorapi imaculați și pantofi strălucitori cu baretă, este în continuare un simbol al purității copilăriei. Însă, domnișoarele de azi preferă pantalonii, fustițelor cu volane. Dacă ești mama unui „ghem de…